...

Am pierdut ore intregi cautand intr-un noian de culori,un sens... nu l-am gasit desigur! intr-un noian de elemente care nu se legau intre ele, detalii fara fond sau baza,El era singurul lucru clar pe care-l distingeam in complexitatea si multitudinea de oameni. Ciudat ca mi-am regasit un sentiment de EU pe care parca il cautam ca nu eram sigura ca il mai am, l-am gasit!Si ma simteam atat de bine fiind Eu... Insa era obositor,ca o amorteala continua, eram eu dar parca ma priveam de sus si totusi prin ochii mei, imi atingeam mainile si le simteam reci, parca nu erau ale mele!bine...am eu maini reci de obicei dar de data asta parca imi erau straine.
Cred ca da, am sa fac cum isi doresc ei,am sa merg acasa, Jungla Urbana ma oboseste din cale afara, nu mai am resurse sa raman si nici sens. Desi e El nu ne simtim legati unul de celalalt, oricum cred ca daca nu plec eu o sa se sperie si o sa fuga de mine,atasamentu meu parca il face sa se teama uneori si sunt constienta oricand ca poate sa-mi zica sa "ne vedem mai rar" spre exemplu, ma astept la asta oricand, poate d-asta traiesc la maxim alaturi de el in orice moment, stiu ca nu dureaza o vesnicie.Mi-e drag, nu-l iubesc dar il apreciez enorm, are un vibe atat de pozitiv! Nu ca o fantana de sentimente pozitive ci ca un ocean cald in care inot sa ma inclzesc si sa ma incarc.Da, e o oaza in desert, dar nu dureaza o vesnicie.Poate o sa dispara iluzia asta de Fata Morgana si o sa ma trezesc iar ca merg singura prin desertul meu spiritual.Sunt profunda si seaca,nashpa! Ma simt ca si cum as avea intreaga Sahara in mine! Adica fierbinte si gata mereu sa ofer dar seaca...nu receptez nimic...nu primesc nimic!Partea ce mai proasta e ca nici nu mai sper si toata treaba asta nu se mai canalizeaza intr-o asteptare continua ci stagneaza intr-o angoasa fara sens. Daca as stii ca e o forma de evolutie as privi increzatoare dar nu stiu ce sa cred, asa ca ... suspans...